Welcome to the real world

. "Viata se schimba, si noi odata cu ea" spunea cineva odata.Viata e grea dar trece zic unii,eu unul sunt de alta parere, fiecare trebuie sa isi traiasca viata asa cum stie si poate mai bine. Pana la urma toti ne facem cenusa, conteaza ce lasam in urma. Asta e tot ce conteaza. Dupa nenumarate nopti nedormite, am ajuns la o concluzie, viata nu se sfarseste numai prin moarte, ea se poate termina in mai multe feluri.
Singuratatea ar fi unul dintre motivele principale,o viata dusa de unul singur, mi se pare o viata traita degeaba. Sunt multe lucruri frumoase pe lumea asta, dar sunt mult mai frumoase impartasite cu cineva. Cu toate astea, unele lucri e mai bine sa le faci singur, de capul tau, sa nu mai stie nimeni. Pentru ca in caz contrar nu o sa fi foarte dezamagit daca nu iese chiar cum vrei tu, si nu mai dezamagesti inca un numar de persoane, indiferent cat de apropiate iti sunt. Fiecare avem demonii nostrii, tuturor ne e frica de ceva... de intuneric, de anumite animale, de moarte, de singuratate. As putea sa enumar pana maine si tot nu as reusi sa termin lucrurile de care se tem oamenii sec XXI. Majoritatea ar face orice pentru bani, sau o conditie materiala mai buna, uita totusi ca tot cenusa ajungem. Se trezesc dupa zeci de ani de munca, in care au pus banii la saltea fara sa-i foloseasca la nimic, ca viata lor e pe terminate si pot avea toti banii din lume, tot pier la fel ca toti ceilalti. Moartea nu iarta pe nimeni, indiferent de cati bani are sau de pozitia sociala, toti suntem la fel, o mana de carne aruncata pe niste oase, suntem fragili. In loc sa stam sa strangem bani pentru "zile negre" mai bine ne-am face un rost pe pamant, am ramane cu o amintire. Am ramane in amintirea celorlalti ceva mai multa vreme. Consider ca fiecare om isi are rostul lui in viata, doar ca unii, uita sa il caute, se multumesc sa traiasca in jungla de beton si metal si sa faca acelasi lucru zi de zi, uitand parca de ce sunt aici si ce urmeaza sa faca, de unde vin si ce au realizat. Stiu doar ca urmeaza sa faca ce au facut si in ziua precedenta cu exceptii atat de mici incat nici nu mai trebuiesc mentionate.
Oare cum se simte un copil care isi vede parintii doar seara cand vin de la munca, si sunt prea obositi ca sa il mai asculte si pe el, sa ii ofere afectiunea de care are nevoie, creste cum poate, si urmeaza exemplul lor, o sa face acelasi lucru in viata. Dar o sa fie neimplinit, dragostea de care avea nevoie nu o va oferii nici el la randu-i.
In fiecare zi imi pun intrebarea, ce gandeste batranul care cerseste la coltul scolii? Oare el ce viata a dus? Ce fel de om a fost? Asta raman doar un mister, dar un lucru e sigur, in ochii lui nu se citeste decat tristete. Priveste in gol si asteapta ca cineva sa ii dea ceva, dupa care multumeste si se intoarce inapoi la ce facea mai devreme. Adica nimic, doar sta acolo. Si in fiecare zi e in acelasi loc, asa trece zi dupa zi din viata lui, care se pare ca s-a terminat de mult. Acum nu pare a fii decat o umbra la ceea ce a fost candva. Oare cum a ajuns in starea asta? Sunt o multime de intrebari fara raspuns. Nu ramane decat misterul din spatele acelori ochi reci. Trecuti prin viata, ajunsi intr-o situatie neasteptata. Oare nu are pe nimeni, sau nu a avut ca sa aiba grija de ei? Sa ii faca sa mai lumineze inca odata? Oare ce asteapta de fapt acolo?